Grupul de Facebook MMTCG – Mămici Mai Tari Ca Google, în care s-au adunat 40.000 de membre și prin intermediul căruia s-au derulat mai multe campanii de ajutorare a celor aflați în nevoie, a fost suspendat de Facebook.

Potrivit Opinia Timișoarei, mai multe dintre admine ale grupului fenomen s-au trezit cu conturile suspendate, un mesaj în acest sens fiind postat pe o extensie a grupului-mamă.

„Dragilor, zi neagră pentru noi. Grupul MMTCG a fost suspendat, precum și conturile mai multor admine. Sincer, nu înțelegem ce anume a deranjat atât de tare standardele comunității încât să fim suspendate.

Noi vom face tot ce ne stă în putere pentru a recupera atât grupul, cât și conturile noastre. Până atunci, puteți da cerere aici, cu mențiunea că sunteți membre MMTCG. Ne simțim neputincioase în acest moment și sperăm că muncă noastră de 6 ani să nu fie aruncată la gunoi”, au transmis administratorii grupului.

Un nou grup a strâns 15.000 de membre în opt ore

Membrele grupului suspendat de Facebook s-au mobilizat și au înființat un nou grup MMTCG, care a ajuns deja la 20.000 de membre.

„Nimeni nu ar fi bănuit că tot într-o noapte de septembrie, dar la interval de 6 ani distanță, grupul se va naște iar. Diferența o face doar numărul de membre care au aderat atunci (4000 în doar câteva ore) față de 15.000 care au aderat acum în doar 8 ore….

Această comunitate va fi mereu una numeroasă pentru că sunt multe inimi care vor să facă bine! Și binele se face mereu împreună! Nimeni nu ar fi bănuit că vom pierde 6 ani de muncă într-o clipă. Și că vom pierde amintiri, postări și informații adunate aici în tot acest timp. Însă se lucrează la acest lucru de către oameni pregătiți”, a anunțat una dintre mămicile care administrează grupul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here